In acceptiunea generala, leasingul este o operatiune comerciala fundamentata pe transmiterea dreptului de folosinta a unui bun de la locator/finantator, la locatar/utilizator. Operatiunea se realizeaza la solicitarea locatorului, care va plati o rata de leasing (denumita si redeventa), pentru o anumita perioada de timp.

In cazul in care bunul in discutie este o masina, operatiunea poarta denumirea de leasing auto. Contractul care se incheie intre cele doua parti are o valabilitate de cel putin un an si potrivit normelor legislative in vigoare, societatea de leasing va ramane ramane proprietarul autovehiculului pe tot parcursul acestuia.

Pe langa definitia mentionata anterior, OG 51/1997 stipuleaza ca finantatorul este obligat sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul care face obiectul contractului, de prelungire a perioadei contractului de leasing sau acela de a putea sa inceteze irevocabil raporturile contractuale.

Despre finantator trebuie mentionate urmatoarele:

– este cel care transmite dreptul de folosinta al autovehiculului catre viitorul utilizator;

– calitatea sa de proprietar asupra masinii, obiect al contractului de leasing, nu este obligatorie si, in cazul in care acesta nu detine vehiculul respectiv, are dreptul legal de a incheia un contract de vanzare-cumparare cu un furnizor. Raportul contractual intre finantator si furnizor nu priveste, insa, utilizatorul;

– potrivit normelor legislative in vigoare, finantatorul poate sa functioneze legal doar din pozitia de societate de leasing.

Pe de alta parte, despre utilizator se pot spune urmatoarele:

– beneficiaza de bunul ce face obiectul contractului, in cazul nostru de masina contractata

– la finalul contractului de leasing, utilizatorul poate sa cumpere vehiculul. In acest caz, el este obligat sa plateasca valoarea reziduala.